Giulia Safina Popa și Yannick Alexandrescu au câștigat Selecția Națională U13 a FRT

22.10.2021

Selecția Națională de iarnă a FRT, pentru jucătorii de cel mult 13 ani, a adunat la start chiar pe cei mai buni din România, iar meciurile au fost de un nivel foarte ridicat.

În turneul fetelor, la finalul a cinci zile de concurs, s-a impus Popa Giulia Safina, cea care a ajuns la Selecție din postura de Excepție Națională.

Legitimată la CSM Oradea, Popa Giulia s-a impus în finală cu 6-2, 6-1, în fața Alexiei Tatu, jucătoarea celor de la Asoc. Tenis Club Bright Constanța.

În finala pentru locul 3 s-a impus Flavia Ogrezeanu, și ea de la Asoc. Tenis Club Bright Constanța, cu 6-4, 7-6(4), în întâlnirea cu Ioana Ștefania Boian de la ACS Tennis Team București.

În turneul băieților, după o finală de asemenea terminată în două seturi, s-a impus Yannick Alexandrescu, jucător legitimat la LPS-CSS Constanța. Yannick a câștigat în ultimul meci al turneului cu 6-2, 6-1, în fața lui Alejandro Berge Nourescu de la CS Școlar 6 București, finala pentru locul 3 fiind mult mai disputată.

Matei Todoran, de la Club Sportiv Transilvania 2010, a pierdut primul set al întâlnirii cu David Popa, de la AS Tenis Club Elite Pantelimon, 2-6, dar le-a câștigat pe următoarele două cu 6-1, 6-3. 

CLASAMENT FINAL FETE U13


1. POPA GIULI SAFINA
2. TATU ALEXIA
3. FLAVIA ELENA OGREZEANU
4. BOIAN IOANA STEFANIA
5. BURCESCU MAIA
6. CHIRITA ANA
7. SOARE ANDREEA DIANA
8. VARSA ANA


CLASAMENT FINAL BĂIEȚI U13


1. YANNICK ALEXANDRESCU
2. BERGE NOURESCU ALEJANDRO
3. TODORAN MATEI
4. POPA DAVID
5. URZICA SERGIU
6. BENTZEL CEZAR
7. PRUNESCU-NITA LUCA
8. RUGINA RARES