Simona Halep, în semifinale la Transylvania Open 2021: „Are o însemnătate în plus faptul că se întâmplă la Cluj!”

29.10.2021

Simona Halep a lăsat problemele fizice în spate și a obținut o nouă victorie convingătoare și categorica la Cluj. Favorita principală a câștigat, 6-1, 6-1 cu Jaqueline Cristian, surpriza plăcută a acestei ediții a Transylvania Open.

Simona se califică astfel în a doua semifinală a sezonului, după cea reușită la Stuttgart, în aprilie.

Precum în meciul cu Gabriela Ruse, Halep a fost intangibilă pe toată durata meciului. ”Prea bună în defensivă, prea bună în atac, prea puternică cu serviciul și prea clară în intenții. Jaqueline n-a putut opune prea multa rezistență - și nu își poate reproșa că nu a încercat - dar asta pentru ca nu a fost lăsată sa joace ori sa își impună, în vreun fel, jocul. Totul a fost despre consistența și agresivitatea echilibrată pe care Simona a găsit-o în acest meci, demonstrând, încă o data, ca nu mai sunt mulți pași de făcut până când va accesa nivelul ei obișnuit.

Cu un procentaj de 81% puncte câștigate cu primul serviciu și peste 40%(!) puncte câștigate cu returul, Simona a fost intimidantă astăzi la toate capitolele, reușind sa stea pe teren, în fiecare set, puțin peste 30 de minute. În urma problemelor fizice apărute ieri, în meciul cu Varvara Gracheva, faptul ca Simona și-a făcut viata ușoară astăzi e o alta veste bună, după evoluția remarcabilă.

Cât despre Jaqueline, parcursul ei excelent la Cluj - care a constat în două victorii în fața unor jucătoare mult mai bine clasate decât ea - se oprește aici. Dar acesta e abia începutul pentru ea; cariera ei merge în direcția corectă, jocul și atitudinea sunt cele potrivite iar lucrurile bune vor continua să apară pentru ea, odată cu intrarea în Top 100, care o certitudine și se va întâmpla în curând.

Simona Halep:”Faptul că am jucat meciuri bune, chiar foarte bune, îmi încredere că o să ajung din nou la nivelul pe care mi-l doresc”

„A fost un meci foarte bun, am jucat bine, ceea ce a trebuit să joc. Serviciul a fost foarte solid, puternic, am returnat bine și m-am mișcat destul de bine ținând cont de problema pe care o am. Nu a fost atât de dureros ca ieri. Un pic la rever am simțit, dar am ignorat cât s-a putut și mi-am văzut de treabă”, a spus Simona, care pune o importanță aparte pe această semifinală, a doua a sezonului pentru ea, după cea de la Stuttgart.

Este foarte important acest rezultat. Faptul că am jucat meciuri bune, chiar foarte bune, îmi încredere că o să ajung din nou la nivelul pe care mi-l doresc. Am muncit mult în perioada asta și mă bucur că vine ca o confirmare că fac ceea ce trebuie la antrenamente. Are o însemnătate în plus faptul că se întâmplă la Cluj. Acasă e și cel mai greu să joci, dar și cel mai bine. De data asta am luat lucrurile pozitive. M-am bucurat că sunt acasă și că am atâția oameni frumoși pe lângă mine care mă încurajează în permanență.”

Simona a explicat cum gestionează problemele fizice apărute în meciul cu Gracheva: „Ieri m-am speriat puțin, pe moment, după care mi-am dat seama că durerea o să rămână la același nivel și va trebui să am grijă să nu mă mai îndoi așa de mult, pentru a nu o agrava. Am încercat să fiu cât se poate de solidă pe picioare și să fac totul din picioare și din braț, și mai puțin din partea superioară a corpului. La fel am făcut și azi, însă astăzi a fost mult mai bine. Dar au contat și cele două ședințe foarte bune de tratament avute între timp. Și acum am ceva dureri, durerea devine mai puternică, mai ales după ce se răcește zona. O să merg iar la tratament și sper să dorm bine.”

Simona a avut și cuvinte de încurajare pentru Jaqueline Cristian: „Face bine ceea ce face. Consider că a avut un an foarte bun, a avut meciuri și victorii bune, are un joc solid, servește foarte bine, să continue să muncească. Este singurul lucru care te aduce sus. Tenisul din România trece printr-o perioadă foarte fastă, foarte multe fete evoluează bine. Jaqueline este aproape de Top 100, ea merită să fie acolo datorită jocului pe care îl are. Parcurgem o perioadă propice și, dacă fiecare va munci mai mult, sunt sigură că putem avea performanțe și mai bune”, a adăugat Simona.

Dubla campioană de Grand Slam rămâne în continuare la fel de motivată și crede în șansele ei de a reveni în lupta pentru cele mai mari trofee din lume:

„Desigur! Ăsta este motivul pentru care mai joc. Pentru asta muncesc, asta mă motivează. Chiar dacă nu se va întâmpla, voi juca în continuare cu bucurie și pentru că îmi face plăcere. Dacă ar fi să mai câștig un Grand Slam, ar fi ceva minunat, dar nu vreau să pun presiune pe mine. Acum vreau să adun cât mai multe meciuri, să simt din nou jocul, să simt că nu mai îmi este teamă să alerg pe teren. Și este un semn bun ceea ce s-a întâmplat la acest turneu. Nu știu cum va fi în ianuarie. Până atunci mai am două luni de pregătire foarte bune și sper să fie așa cum în doresc”.

Irina Begu și Andreea Mitu au câștigat duelul 100% românesc din turneul de dublu, cu Monica Niculescu și Gabriel Ruse

Sfert de finală foarte interesant, discputat, în turneul de dublu, fază a competiției în care s-au întâlnit patru jucătoare din România: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, cele două fiind favoritele nr. 3, respectiv Irina Begu și Andreea Mitu.

După un prim set foarte echilibrat, câștigat de Irina și Andreea cu 7-5, a urmat un categoric 6-0 pentru Monica și Gabi, și astfel s-a ajuns în decisiv. Decisiv câștigat cu 10-8 de Irina Begu și Andreea Mitu care se califică în semifinale unde le vor întâlni pe irina bara și pe partenera ei din Georgia, Ekaterine Gorgodze

TEXT & FOTO: transylvaniaopen.ro