W60 Brașov Open, cel mai mare turneu de tenis feminin organizat vreodată în orașul de la poalele Tâmpei

15.05.2022

Municipiul Brașov se pregătește pentru cel mai mare turneu de tenis feminin organizat vreodată în orașul de la poalele Tâmpei.

Astfel, în perioada 30 mai - 5 iunie 2022, la Tenis Club Olimpia, va avea loc turneul internațional de tenis W60 Brașov Open, organizat de Federatia Romana de Tenis, competiția fiind inclusă în calendarul ITF World Tennis Tour. La turneu vor participa 60 de jucătoare profesioniste, printre care se vor regăsi și cele mai cunoscute componente ale loturilor naționale de junioare și senioare ale României.

Valoarea totală a premiilor este de 60.000 de dolari, iar accesul publicului va fi gratuit!

„Dorim ca acest turneu să se bucure de o organizare pe măsura importanței sportive pe care o are și, în același timp, să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării sportului în comunitatea brașoveană", a precizat domnul Gheorghe Văideanu, Director Tehnic al FRT, precum și antrenor coordonator al Academiei de Tenis Văideanu, partener în organizarea acestui eveniment.

Turneul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Brașov, al Primăriei Municipiului Brașov, precum și al Ministerului Sportului din România.