24.05.2022
Mai sunt câteva zile până la startul celui mai mare turneu de tenis pe care municipiul Braşov l-a găzduit vreodată, Braşov Open, cu premii în valoare totală de 60.000 de dolari. Acesta este primul din cele 5 turnee pe care orașul de la poalele Tâmpei le va găzdui în anul 2022, organizate în parteneriat de Consiliul Județean Brașov și Federația Română de Tenis.
Într-o conferință de presă organizată în preambulul turneului care va începe la finele acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean Brașov - Adrian Veștea, președintele Federației Române de Tenis - George Cosac și Directorul tehnic al FRT și partener în organizarea competiției - Gheorghe Văideanu, au punctat importanța acestui turneu.
„Mă bucură faptul că Braşovul revine în tradiţia pe care a avut-o de-a lungul timpului și că Federaţia Română de Tenis a decis să organizeze cinci evenimente sportive în judeţul nostru şi pe arena Olimpia. Este un lucru extrem de important şi ne-am dorit acest lucru, pentru că Braşovul a însemnat ceva în tenisul românesc", a declarat Adrian Veştea, preşedinte CJ Braşov.
„Braşovul merită competiţii de un nivel internaţional cât mai ridicat, pentru că nu putem trece cu vederea istoria lui în tenis. Este vorba de Ion Ţiriac, Gunther Bosch, Traian Marc, Viorel Marcu, Iosif Cherecheş şi Codin Dumitrescu. Practic, din lotul naţional al României, de 10-12 sportivi, 6 erau braşoveni şi locuiau pe două străzi de lângă Olimpia", a spus George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.
„Dacă jucătorii români obţin, la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, puncte la un concurs mai mare, pot profita de-a lungul verii, când competiţiile sunt mai dure, de punctele acumulate în această perioadă. Ultima săptămână de Roland Garros corespunde cu începerea turneului nostru", a adăugat Gheorghe Văideanu, Director Tehnic FRT.
Brașov Open va avea loc în perioada 30 mai - 5 iunie 2022, la Tenis Club Olimpia, în organizarea Federației Române de Tenis, competiția fiind inclusă în calendarul ITF World Tennis Tour. La turneu vor participa 60 de jucătoare profesioniste, printre care se vor regăsi și cele mai cunoscute componente ale loturilor naționale de junioare și senioare ale României.
Valoarea totală a premiilor este de 60.000 de dolari, iar accesul publicului va fi gratuit!
FOTO: www.bzb.ro