02.06.2022
Clubul Sportiv Școlar Ploiești a găzduit cea de-a 17-a ediție a competiției dotată cu Cupa 1 Iunie, acest turneu fiind cel mai longeviv organizat în județul Prahova sub egida Federației Române de Tenis.
La ediția din acest an, s-au înscris peste 70 de sportivi, la patru categorii de vârstă, câștigătorii primind cupe și diplome din partea organizatorilor.
Iată și lista celor care au triumfat la ediția 2022 a Cupei 1 Iunie organizată la Ploiești:
Seniori: Stoica Denise Antonela (CSS Ploiești) la fete, Marius Petcu (ACS Tenis Club Sunrise), la băieți
16 ani: Borțoi Bianca Georgiana (Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis), la fete, respectiv Niță Eric Maximmilian (S&F System Tennis Club), la băieți
12 ani: Petre Teodora (CSS Ploiești), la fete și Guriță Nikolas (LPS-CSS Constanța), la băieți
10 ani: Maalouf Karim Bechara (TC Tache Caralulis București), la băieți și Ioniță Rebeca Ștefania (AS Club Sportiv DAX), la fete.
„Este un turneu care are tradiție în Prahova și pe care l-am organizat fără întrerupere din anul 2004, cu execpție primului an din pandemie. În septembrie avem și Cupa CSS Ploiești, care ajunge la a 16-a ediție", a precizat directorul de turneu, Claudia Vlădoiu.