Elena Ruxandra Bertea a câștigat turneul J4 de la Timișoara, inclus în circuitul ITF

03.07.2022

Elena Ruxandra Bertea a câștigat duminică, 3 iulie 2022, finala turneului Dyadora Trophy, de la Timișoara, de categorie J4 și inclus în circuitul ITF, impunându-se cu un dublu 6-1 în fața unei alte jucătoare din România, Patricia Georgiana Goina. Aceasta din urmă a eliminat-o în semifinale pe principala favorită, Mara Gae, cu 6-4, 7-5.

Până în finală, Elena Ruxandra Bertea a învins-o în runda inaugurală pe Daria Remetean (Germania), cu 6-0, 6-1, pentru ca apoi să treacă de încă trei jucătoare din țara noastră: Cristina Nicoleta Todoni, cu 6-2, 6-4, Alexia Iulia Mărginean, cu 6-2, 6-0, Anamaria Federica Oană, scor 5-7, 6-1, 6-3. De altfel, pe tabloul principal al întrecerii feminine de la Timișoara au fost 24 de jucătoare din România!

Componentă a lotului național de 16 ani al României, Elena Ruxandra Bertea reușește să se impună în primul turneu de 18 ani și va participa la Campionatul European și Campionatul European pe Echipe Summer Cup, care va avea loc în a doua jumătate a lunii iulie. Până atunci, ea va juca și turneul de categorie J3 de la Timișoara, și acesta fiind inclus în calendarul ITF.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Directorul de turneu - Ovidiu Șola și de Directorul Tehnic al Federației Române de Tenis - Gheorghe Văideanu.

În competiția rezervată băieților, doi sportivi din țara noastră au jucat semifinalele.

Gabriel Ghețu a trecut, pe rând, de Adam Gabor Szoke (Ungaria), cu 6-2, 7-5, apoi de Nuno Pinheiro (Portugalia), favorit 8 al turneului, cu un dublu 6-3, în sferturile de finală l-a învins pe italianul Jacopo Vasami, cu 5-7, 6-3, 6-2, după care a fost învins în semifinale de sârbul Vuk Radjenovik, favoritul numărul 1 al turneului, cu 6-1, 6-3.

Favoritul numărul 2 al turneului din Banat, Călin Teodor Știrbu a ajuns și el în semifinale, unde a cedat în fața unui jucător din Slovacia, Samuel Kyjaci, scor 2-6, 6-3, 6-2. Până atunci, Știrbu i-a învins pe italianul Lorenzo Angelini, scor 6-3, 7-6 (3), pe Daniel Marincaș (Portugalia), scor 6-4, 6-1 și pe Stefan Skobelev (Serbia), favorit nr. 6, cu scorul de 6-3, 7-5.

„Evoluția lui Dragoș Ghețu și Călin Teodor Știrbu a fost una bună, iar calificarea lor în semifinale este meritorie în condițiile în care competiția a fost mult mai puternică decât a fetelor, iar pe tabloul principal s-au regăsit jucători valoroși din Croația, Slovacia, Italia sau Serbia", a precizat Domnul Gheorghe Văideanu, Directorul Tehnic al FRT, prezent la turneu.