Zece jucătoare din România pe tabloul principal la BCR Iași Open, turneu de categorie WTA 125

02.08.2022

Zece jucătoare din România se află pe tabloul principal al turneului BCR Iași Open, dec categorie 125 WTA, care se desfășoară în această săptămână la Baza Sportivă Ciric, Federația Română de Tenis și Primăria Municipiului Iași fiind parteneri ai evenimentului.

Luni, 1 august, Cristina Dinu (313 WTA, favorită 3) și Ilona Georgiana Ghioroaie (360 WTA, favorită 4) au obținut câte două victorii și s-au calificat pe tabloul principal. Aici se mai află Ana Bogdan, Irina Bara, Gabriela Lee, Mihaela Buzărnescu, Oana Georgeta Simion, Andreea Prisăcariu, Alexandra Cadanțu Ignatik și Briana Szabo.

Cristina Dinu le-a învins pe Camelia Hristea cu scorul de 6-2, 6-0, iar spre seară, în meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal a trecut de Lavinia Tănăsie, cu 6-3, 6-4.

Și Ilona Georgiana Ghioroaie (foto) a obținut două victorii într-o zi, 6-0, 6-2 în primul tur cu Ilinca Amariei și 6-2, 7-6 (3) cu Jing Jing Lu (China).

Tot luni s-au disputat și primele două meciuri de pe tabloul principal de simplu. Olga Danilovic, din Serbia, favorită 4, a trecut de iberica Andrea Lazaro Garcia, 7-6 (1), 4-6, 6-3, în timp ce jucătoarea germană Nastasja Schunk a învins-o pe croata Antonia Ruzic, 6-3, 6-4.

Partida dintre brazilianca Laura Pigossi (favorită 5) și Rebeka Masarova (Spania) nu s-a mai disputat, jucătoarea sud-americană retrăgându-se din cauza unei accidentări, după turneul de la Warșovia.

Rezultatele complete ale zilei de luni la BCR Iași Open:

Calificări / turul 1

Darya Astakhova (Rusia, Nr. 2) - Ștefana Lazăr (România) 6-1, 6-1

Elena Teodora Cadar (România, Nr. 7) - Beatrice Gumulya (Indonezia) 6-3, 5-7, 6-4

Cristina Dinu (România, Nr. 3) - Camelia Hristea (România) 6-2, 6-0

Ioana Georgiana Ghioroaie (România, Nr. 4) - Ilinca Amariei (România) 6-0, 6-2

Lavinia Tănăsie (România) - Andreea Roșca (România, Nr. 5) 6-2, 4-6, 6-1

Jing Jing Lu (China) - Miriam Bulgaru (România, Nr. 8) 6-7 (5), 7-5, 5-7

Calificări / turul 2

Yuki Naito (Japonia, Nr. 1) - Elena Teodora Cadar (România, Nr. 7) 6-4, 6-2

Cristina Dinu (România, Nr. 3) - Lavinia Tănăsie (România) 6-3, 6-4

Darya Astakhova (Rusia) - Olivia Tjandramulia (Australia) 6-2, 6-4

Ioana Georgiana Ghioroaie (România, Nr. 4) - Jing Jing Lu (China) 6-2, 7-6 (3)

Învingătoarele din turul 2 s-au calificat pe tabloul principal.

Tabloul principal simplu (turul I)

Olga Danilovic (Serbia, Nr. 4) - Andrea Lazaro Garcia (Spania) 7-6 (1), 4-6, 6-3

Nastasja Schunk (Germania) - Antonia Ruzic (Croația) 6-3, 6-4

Tabloul principal dublu (optimi)

Reka Luca Jani/Pana Udvardy (Ungaria/Ungaria, Nr. 4) - Daria Munteanu/Catrinel Onciulescu (România/România) 6-0, 6-1.