09.11.2022
Echipa Națională feminină de Tenis a României a susținut miercuri, 9 noiembrie 2022, conferința de presă premergătoare confruntării cu Ungaria, care va avea loc în zilele de 11 și 12 noiembrie 2022, în Oradea Arena.
La eveniment au luat parte Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Alexia Todoni, Monica Niculescu și căpitanul nejucător Horia Tecău.
Aceasta poate fi vizionată pe noul canal de Youtube al Federației Române de Tenis: https://youtu.be/KCsO29bWPxQ.
HORIA TECĂU: "Eu, personal, consider că România se bate pentru primele locuri în această competiţie şi acum. Fiecare meci contează. Avem o echipă valoroasă, putem accede oricând către primele locuri. Pot să spun că orice meci este important, ambiţiile noastre sunt mari şi ne dorim să fim acolo, dar luăm pas cu pas fiecare meci, fiecare antrenament. Avem mare încredere că rezultatele vor veni, pentru că echipa noastră are valoare".
ANA BOGDAN: "Nu este nicio presiune pentru mine faptul de a fi liderul echipei, ci este o bucurie să fiu parte din echipă, într-o atmosferă colegială foarte bună. Este pentru prima dată când vin la Oradea și mă simt foarte bine aici. Am avut un sezon 2022 foarte bun care sper să fie confirmat și la această întâlnire. Am încredere în colege că pot face o figură frumoasă și pentru mine e important să joc la cel mai înalt nivel".
JAQUELINE CRISTIAN: "Sunt foarte fericită să fiu la Oradea, în această competiţie, după accidentare şi perioada lungă de recuperare. Ne-am antrenat foarte bine, sunt destul de pregătită pentru orice, simplu, dublu, abia aştept. Sunt 6 luni în care nu am jucat şi am foarte multă energie, deşi fetele sunt pe final de sezon. Eu am să vin cu un boost de energie".
MONICA NICULESCU: "Îmi place foarte mult energia din jurul echipei. Eu joc foarte bine şi cu Ana şi cu Jaque (Jaqueline Cristian) şi cu Găbiţa (Gabi Ruse), am jucat foarte bine la US Open, am făcut un sfert de finală la un Grand Slam, ceea ce e OK. Eu spun că avem variante şi soluţii foarte bune pentru dublu şi suntem foarte bine pregătite".
ANCA TODONI: "Este o mare onoare să fac parte din echipa de senioare a României şi simt o presiune în acest context, dar sunt încrezătoare în capacitatea echipei de a învinge. Totul este diferit faţă de ce am trăit eu până acum, dar îmi place foarte mult".
Meciul România - Ungaria este organizat de Federaţia Română de Tenis, în parteneriat cu Primăria Oradea.
Joi, 10 noiembrie, de la ora 12:00, la sediul Primăriei Oradea, va avea loc tragerea la sorţi a partidelor din cele două zile ale confruntării România - Ungaria, ce va fi urmată de declaraţii de presă.
Vineri, 11 noiembrie, vor avea loc primele două partide de simplu, de la ora 15.00, iar sâmbătă, 12 noiembrie, se vor disputa celelalte două meciuri de simplu și partida de dublu, cu începere de la ora 13.00.
Sponsori: Dedeman, Banca Transilvania, Digi Sport, Transilvania Open, Konica Minolta, Izvorul Minunilor, De Longhi, Divin Garden, Audi D&C Oradea.
Parteneri: Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Sportului.
Parteneri media: Digi Sport, Digi FM.
Bilete pentru acest meci pot fi achiziționate online de pe entertix.ro, dar și la Librăria Cărturești, din cadrul Lotus Center, strada Nufărului nr. 30 și de la casele de bilete ale sălii Oradea Arena, începând de joi, 10 noiembrie, ora 12.00 - 19.00, iar vineriși sâmbătă, în zilele partidelor, de la ora 10.00.