23.06.2023

Centrul Național de Tenis din cadrul FRT a găzduit, în perioada 17-22 iunie 2023, întrecerile Campionatelor Naționale Individuale U10 de vară.
La festivitatea de premiere a fost prezent și Președintele Federației Române de Tenis, Dl. George Cosac, care a spus: „Am văzut aici copii valoroși și vreau să îi felicit atât pe ei, pentru modul cum au jucat, cât și pe părinți și pe antrenori pentru susținere și pregătire. Unele dintre loviturile copiilor semănau cu cele pe care le vedem la televizor, la mari jucători, dar trebuie să nu punem o prea mare presiune pe acești copii, pentru a avea rezultate și mai târziu".

La simplu fete, s-a impus Tudor Antonia Maria (CS Dinamo București), care a învins-o în finală pe Muji Alexandra Maria (ACS Avantaj Ovidiu), cu 1-4, 4-2, 10-5. Pe locul al treilea s-a situat Mitrache Maria (CS Tenis Club Râmnicu Vâlcea), care a învins-o pe Ciuciu Maria Alexandra (CS Dinamo București) cu scorul de 5-3, 5-4 (3).

La dublu fete, victoria a revenit perechii Ciuciu Maria Alexandra/Tudor Antonia Maria, care a dispus în finală de Andreea și Maria Mitrache (ambele de la CS Tenis Club Rm. Vâlcea), cu 4-2, 3-5, 10-2. În finala mică, Burada Iustina Amedeea (CS Olimpia București) și Buturici Maria (Tenis Club AS Pitești) au câștigat cu 4-2, 4-1 în fața perechii Grigore Anastasia (CS Olimpia București)/Popescu Luiza Ilinca (Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis).

La simplu băieți, a triumfat Damcaliu George Nicolae (Asociația Tenis Club Bright) care l-a învins în finală pe Văsîi William Nicholas (Tenis Club Enache) cu 4-2, 4-5 (2), 10-6. Pe locul 3 s-a clasat Griguță Andrei (CS Dinamo București), care l-a învins pe Bocăneală Mateo Andrei (CS Atlas Galați), cu 2-4, 4-1, 10-8.

Campioni în proba de dublu băieți au devenit Coman Ruan Ștefan (CS Major București)/Matei Croitoru (CS Dinamo București), care i-au învins în finală pe Griguță Andrei/Văsâi William Nicholas, cu scoul de 5-4 (4), 4-1. Pe locul 3 s-au clasat Iacobescu Ștefan (Asociația Club Sportiv Atlas Craiova) / Iliescu Rareș Andrei (CS Tenis Club Rm. Vâlcea), care s-au impus cu 5-4, 5-3 în fața cuplului Bocăneală Mateo Andrei/Damcaliu George Nicolae.