Turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, dotat cu premii de 115.000 dolari și 160 de puncte WTA, se desfășoară între 10-17 septembrie la Centrul Național de Tenis din București

22.08.2023

Turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, dotat cu premii în valoare de 115.000 dolari, organizat de Fundația Țiriac și Federația Română de Tenis, se va desfășura în perioada 10-17 septembrie 2023, pe zgura de la Centrul Național de Tenis din București.

Câștigătoarea „Țiriac Foundation Trophy" va primi 160 de puncte WTA, iar tabloul principal de simplu va avea 32 de jucătoare, în timp ce tabloul de dublu va fi format din 8 echipe. La fel ca la ediția precedentă, la turneul de anul acesta vor participa sportive din top 100 WTA alături de favoritele publicului, jucătoarele românce Irina Begu - deținătoarea trofeului de anul trecut, Jaqueline Cristian, Ana Bogdan și Irina Bara.

„Prin seria de turnee organizate de Fundația Țiriac, ne dorim să dăm șansa cât mai multor jucători și jucătoare de tenis din România, să participe la competiții internaționale pentru a capăta experiență și a avea posibilitatea să acumuleze un număr cât mai mare de meciuri. Mai sunt multe lucruri de făcut în privința tenisului românesc, dar am încredere că și acesta este un ajutor important pentru jucători. Sper ca la anul să avem și un Turneu ATP Challenger la Brașov și un turneu ATP în București", a declarat Ion Țiriac.

Un Wild Card va fi oferit jucătoarei cu cel mai bun parcurs din această vară în seria de turnee ITF organizate de Fundația Țiriac (Țiriac Foundation Trophy, Bacău - desfășurat în perioada 10-16 iulie, cu premii de 15.000 USD; Trofeul Ion Țiriac, Bistrița - desfășurat în perioada 14-20 august, cu premii de 25.000 USD; Trofeul Țiriac Foundation Trophy presented by Transelectrica - care va avea loc la Buzău, în perioada 4-10 septembrie, cu premii de 15.000 USD).

Trofeul Ion Țiriac desfășurat la Grand Slam Tennis Club din Bistrița a fost câștigat de Anca Todoni, acesta fiindu-i înmânat de marele tenismen Ilie Năstase.

„În săptămâna în care se împlinesc 50 de ani de când am devenit numărul 1 mondial, mă bucur să fiu alături de voi la Bistrița și să-i înmânez trofeul câștigătoarei acestui turneu, căreia îi doresc multă baftă mai departe. Sper ca turneul de aici va deveni o tradiție", a declarat Ilie Năstase după festivitatea de premiere.

Celelalte două Wild Card-uri pe tabloul principal vor fi oferite jucătoarelor de perspectivă din România. Wild Card-urile pentru tabloul de calificări vor fi oferite sportivelor românce, cu vârsta sub 21 de ani inclusiv, care vor avea cel mai bun parcurs la turneul „Trofeul Țiriac Foundation Trophy presented by Transelectrica", ce se va desfășura la Buzău, în săptămâna premergătoare turneului WTA de la București. Astfel, acest turneu va deveni unul de precalificări pentru pozițiile rămase libere pe tabloul de calificări al turneului WTA Țiriac Foundation Trophy.

Tabelul cu jucatoarele participante la turneu il gasiti AICI

De asemenea, trofeul turneului are o poveste deosebită, acesta fiind realizat astfel încât să exprime „esența zborului" într-o formă dinamică, perfect echilibrată, precum silueta jucătorului de tenis. Trofeul suflat cu aur și pus în evidență de o bază de marmură de Rușchița poartă semnătura Casei de bijuterii Malvensky.

Partenerii turneului WTA125 „Țiriac Foundation Trophy" sunt: Primăria Sectorului 2, Kaufland, Allianz Țiriac, Dedeman, Superbet, Banca Transilvania, Decathlon, Regina Maria, Dr Oetker, Mobexpert, Țiriac Auto (partener de mobilitate), Aqua Carpatica (băutura oficială).

Turneul va fi transmis în exclusivitate de Digi Sport, iar biletele vor fi puse în vânzare începând cu 1 septembrie pe site-ul Entertix.ro. Duminică, 10 septembrie și luni, 11 septembrie, intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Informații despre turneu, poze sau rezultate vor putea fi accesate pe paginile oficiale ale evenimentului: Facebook/ Tiriac Foundation Trophy și Instagram/tiriacfoundationtrophy.