28.11.2023
Jaqueline Cristian, componentă de bază a echipei feminine de Billie Jean King Cup a României, a fost finalistă a turneului ITF de la Valencia (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.
În ultimul act al competiției, Jaqueline Cristian, favorita 3, a fost învinsă de de Viktoriya Tomova (Bulgaria, favorită 2), cu scorul de 7-5, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 42 de minute.
Începând de luni, 27 noiembrie 2023, ca urmare a parcursului bun de la Valencia, Jaqueline a urcat zece poziții în clasamentul WTA, până pe locul 91.
Pe tabloul principal s-au mai aflat două jucătoare din România: Irina Fetecău (învinsă în turul al doilea de Jaqueline Cristian) și Andreea Mitu (eliminată în semifinale de Viktoriya Tomova).
W100 Valencia a făcut parte din categoria ITF, a avut loc în perioada 20-26 noiembrie, pe zgură, în aer liber, iar premiile totale au fost în valoare de 100 de mii de dolari.