09.01.2024
Federația Română de Tenis regretă dispariția domnului Eugen Vătășescu, ajuns la venerabila vârstă de 104 ani. Acesta a fost primul antrenor al domnului Aurel Segărceanu, fiind unul dintre cei mai respectați antrenori din țara noastră. Doljean la origine, Eugen Vătăşescu s-a naturalizat la Vâlcea încă din anii '50, fiind cel mai longeviv antrenor emerit de tenis de câmp din țară și, cel mai probabil, și din lume.
„Am antrenat, de-a lungul timpului, mii de elevi, printre care și pe Ilie Năstase. Am dorit cu adevărat să dezvolt tenisul în România și nu să duc, neapărat, numele meu în lume. De aceea, am construit mai multe baze sportive, pe care le-am denumit Baze Sportive de Tineret. Îi sfătuiesc pe părinți să-i îndrume pe cei mici către mișcare, către sănătate, către viață!", a declarat regretatul Eugen Vătășescu într-un interviu pentru Ziarul Adevărul.
În vara anului 2021 a fost prezent la competiția Tennis Summer Camp, de la București, unde a schimbat impresii cu președintele FRT, George Cosac, și cu alți foști tenismeni, inclusiv cu Ion Țiriac.
Federația Română de Tenis deplânge dispariția unui antrenor dedicat și apreciat, și un mare iubitor al tenisului românesc.
Condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Foto: Jurnal Vâlcean