Simona Halep, revenire promițătoare în circuitul WTA după un an și jumătate

20.03.2024

Simona Halep a avut o evoluție promițătoare la revenirea pe terenul de tenis în circuitul profesionist, după circa un an și jumătate, dar fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari.

Halep s-a înclinat după aproape două ore de joc, având o evoluţie promiţătoare, în ciuda absenţei sale îndelungate. Halep, care începe de la zero în clasamentul WTA, a mai jucat de două ori cu Badosa (80 WTA), câştigând ambele confruntări, ambele în 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.

Simona Halep, beneficiara unui wild card, va primi un cec de 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA, graţie cărora va figura în clasamentul WTA publicat în data de 1 aprilie.

„Paula a fost o adevrsară foarte bună, cu un nivel de tenis ridicat, m-am bucurat de prezenţa mea pe teren, de faptul că atâţia oameni mă susţin. A fost o zi specială. Mă bucur că au fost români mulţi în tribune, mereu mă simt ca şi cum joc acasă, au fost gălăgioşi în sensul bun şi mă ajută. A fost familia, dar şi prieteni apropiaţi alături de mine. După primele cinci puncte pierdute am fost foarte nervoasă, am ştiut că va fi greu, nu ştiam la ce să mă aştept, dar încet mi-am intrat în ritm, am câştigat primul game şi mi-am spus: hai, că nu-s aşa rea, va fi bine, ştiam că va fi greu, dar în cele din urmă a fost bine. Am spus mereu că deşi dacă te antrenezi mult, nu este ca la un meci oficial, dar m-am menţinut în formă făcând antrenamente la sală, nu am jucat mult teni în ultima lună, nu m-am îngrăşat, deci a fost un lucru bun. Sigur, nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar mă simt bine, m-a ajutat munca la sală în fiecare zi. Nu am avut niciun plan făcut, am aşteptat decizia, venirea aici a fost din dragoste pentru tenis. A fost rapid, este prea devreme să vorbesc despre planuri de viitor, mă duc acasă, trebuie să mă antrenez mai mult, nivelul este foarte ridicat în aceste zile.,Tenisul este foarte puternic în aceste zile, nu ştiam cum o să mă descurc, dar a fost destul destul de bine pentru primul meci, vom vedea", a declarat Simona, la conferinţa de presă de după meci.