Turnee câștigate și finale pentru sportivii români în săptămâna 6-12 mai 2024

15.05.2024

Cea de-a doua săptămână a lunii mai a.c. a adus o serie de rezultate bune pentru sportivii din țara noastră, atât în turnee profesioniste, cât și în cele din circuitele Tennis Europe.

Victor Vlad Cornea [30 ani, ATP dublu 73] și Theo Arribage [23 ani, ATP dublu 77] au devenit campioni la dublu la ATP Challenger 75 de la Francavilla, în Italia.

Călin Apostol, nr. 925 ITF, legitimat CSA Steaua București și antrenat de Hari Niculae, a câștigat turneul J30 Pointer Open 2024 Skopje, care a avut loc în perioada 7-12 mai a.c. În finală, Călin Apostol l-a învins pe mexicanul Oswaldo Alejandro Reyes Tirado (nr. 259 ITF), cu scorul 2-6, 6-4, 7-6 (3). La același turneu, Apostol a ajuns în semifinale la dublu.
Interesant este faptul că, în semifinalele turneul J30 din Macedonia s-au întâlnit doi jucători români, Apostol Călin și Morega David, amândoi fiind antrenați de Hari Niculae! Partida s-a încheiat în trei seturi, fiind câștigată de Apostol Călin la mare luptă, cu scorul 6-1 / 4-6 / 6-2.

Eva Iancu a fost campioană la simplu și finalistă la dublu la turneul Tennis Europe U12 de la Plovdiv, desfășurat în Bulgaria. Tot aici, William Nicolas Văsîi a obținut titlul de vicecampion la simplu și a fost semifinalist în proba de dublu.

Yannick Alexandrescu [16 ani, ITFJ 205] a fost campion la simplu și la dublu alături de Dmytro Vterkovskiy [16 ani, ITFJ 445], din Ucraina, la turneul ITF J60 Dunakeszi, din Ungaria.

Ștefan Horia Haita [16 ani, ITFJ 76] și Călin Știrbu [18 ani, ITFJ 88] au devenit campioni la dublu la turneul ITF J200 Prato, din Italia.

Jucătoarele Beceru Vanessa și Negrii Ana Ilaria au obținut primul loc în proba de dublu a Turneului Biotehnos Series Cup, U14, desfășurat la Vadu lui Vodă, în Republica Moldova, în perioada 6-12 mai 2024.