Jaqueline Cristian, victorie superbă în primul tur de la JO Paris 2024, cu Caroline Garcia

28.07.2024

CJ Performanță remarcabilă pentru Jaqueline Cristian, locul 61 WTA, care s-a calificat, sâmbătă, în turul doi la turneul olimpic de tenis de la Paris, după ce a trecut în runda inaugurală de reprezentanta gazdelor, Caroline Garcia, numărul 25 mondial şi cap de serie 17, scor 5-7, 6-3, 6-4!

În turul al doliea, Jaqueline o va înfrunta pe sporttiva germană Angelique Kerber, numărul 217 mondial și fost lider WTA, care se va retrage din activitate după JO. Kerber a învins-o în primul tur pe japoneza Naomi Osaka, scor 7-5, 6-3.

”Am făcut câteva mici greşeli, în primul set, dar ştiam că pot să revin, pentru că mă simţeam în formă. Nu m-am simţit deloc inferioară că adversara mea era mai bine clasată şi avea aşa susţinere din partea publicului. Am mai jucat la Roland Garros pe arena Lenglen şi ştiam că va fi nebunie, dar mie aşa îmi place. Când spectatorii strigau ”Alle, Carolina!, ”Alle Le Bleu!” ”Bravo, Carolina!” mă gândeam că strigătele şi aplauzele sunt pentru mine. M-am hrănit cu vuietul sălii şi cu încurajările pentru Garcia!”, a declarat Jaqueline Cristian după meci, potrivit COSR.

” În plus, sunt extrem de entuziasmată că sunt la Jocurile Olimpice şi simt o mare bucurie să joc pentru România. Este ceva unic, care se întâmplă o dată la patru ani şi am venit decisă să ajung cât mai departe. Mai ales acum că am debutat cu o victoie, sunt foarte fericită. Nu mă simt obosită şi abia aştept meciul de mâine de la dublu. Pentru mine, doar simpla prezenţă la Jocuri este un vis împlint, aşa că fiecare meci pe care îl joc este ceva uimitor! Nici măcar nu mă gândesc la scor!”, a adăugat ea.

Duminică, Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan vor juca la dublu contra japonezelor Shuko Aoyama Ena Shibahara, pe terenul numărul 12 de la Roland Garros.