România - China 2-0, după prima zi a întâlnirii de Cupa Davis de la Craiova. Gabi Boitan a câștigat în două seturi meciul cu Yi Zhou

13.09.2024

Echipa României conduce formaţia Chinei cu 2-0 în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce Gabi Adrian Boitan (364 ATP) l-a întrecut pe Yi Zhou, în vârstă de 19 ani (527 ATP) cu scorul de 7-6 (4), 6-2, în Sala Polivalentă din Craiova.

Yi Zhou a condus cu 5-2 în primul set, având multe lovituri puternice şi precise. Boitan a reuşit o revenire spectaculoasă, salvând şi două mingi de set, una la 2-5 şi una la 4-5, impunându-se în tiebreak cu 7-4, iar apoi a dominat actul secund, pe care și l-a adjudecat cu 6-2.

"A fost o situaţie interesant de gestionat, dar mă bucur că am reuşit. Am început mai greu meciul, am reuşi să salvez două mingi de set pe serviciul meu. Însă aşa e în tenis, nu e gata până nu dai mâna. Deci trebuie să lupţi pentru fiecare minge. Mâine cel mai important lucru e să tratăm ziua ca şi cum este 0-0 scorul. Nu conducem, trebuie să intrăm hotărâţi să jucăm fiecare punct, să ne dorim şi să luptăm", a declarat Boitan.

În primul meci de simplu al zilei, Cezar Creţu l-a învins pe Yunchaokete Bu cu 3-6, 6-4, 7-6 (4).

Ziua de sâmbătă va începe cu partida de dublu (12:00), dintre perechea Victor Cornea/Bogdan Pavel şi cuplul Fajing Sun/Rigele Te. Ultimele două meciuri de simplu se vor jucat între Filip Jianu şi Bu, respectiv între Cezar Creţu şi Zhou.

Bilete:

Biletele și abonamentele sunt disponibile pe entertix.ro și la Sala Polivalentă în zilele meciurilor. De asemenea, bilete fizice pot fi achiziționate din magazinele Cărturești din toată țara. Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Parteneri:

Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova. Sponsorul echipei României este Team Montage. Sponsorii și partenerii întâlnirii sunt: AquaVia, Moov Leasing, Natuzzi Romania, Cantine Maschio, Aveuro International, Head, The Manor, CS Atlas Craiova, SoftRom, Konica Minolta, Rotary Club Craiova, GRF+, Bliz, Kiss FM, Radio Horion Craiova și Muzeul de Artă Craiova.