Gabi Adrian Boitan, finalist în turneul ITF M15 București

19.05.2025

Tenismanul român Gabi Adrian Boitan, component al echipei de Cupa Davis a României, a fost învins duminică, 18 mai 2025, de bulgarul Piotr Nesterov cu scorul de 6-4, 6-4, în finala turneului M15 de la București, competiție ITF dotată cu premii totale de 15.000 de dolari și găzduită de Năstase & Marica Sport Club.

Nesterov (22 ani, locul 439 ATP) și Boitan (25 ani, locul 368 ATP) au ajuns astfel la un scor de 3-1 în meciurile directe în favoarea jucătorului bulgar.

Pe drumul spre finală, Boitan, cap de serie numărul trei, l-a învins în semifinale pe Radu David Turcanu, cu 6-0, 6-3, în timp ce Nesterov s-a impus în fața principalului favorit, ucraineanul Oleksandr Ovcearenko, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-3.

La dublu, trofeul a fost cucerit de perechea Oleksandr Ovcearenko (Ucraina)/Juan Pablo Paz (Argentina), care a beneficiat de neprezentarea cuplului argentinian Valentin Basel/Lautaro Agustin Falabella în finală.

Turneul M15 de la București a reunit jucători din mai multe țări și a oferit oportunități importante pentru acumularea de puncte în clasamentul ATP, contribuind totodată la promovarea tenisului profesionist în România.