Andrei Radu și Aryanna Maria Mitu, campionii ediției 2025 la Mamaia IDU Juniors Championship by Mobexpert

18.06.2025

Complexul Tenis Club IDU din Mamaia a găzduit o nouă ediție a celui mai vechi turneu internațional de tenis pentru juniori organizat pe litoralul românesc - Mamaia IDU Juniors Championship by Mobexpert, competiție de tradiție inclusă în circuitul Tennis Europe Juniors Cup - Category 2. Evenimentul a adus la start sportivi de top din 7 țări, la categoriile U16 băieți și fete, confirmând încă o dată importanța sa în calendarul competițional european.

Campionii ediției din acest an sunt chiar favoriții principali ai turneului și jucători români cu rezultate solide în 2025: Andrei Radu, legitimat la TC Enache București, și Aryanna Maria Mitu, reprezentantă a LPS „Mircea Eliade" București, ambii clasați pe locul 65 în clasamentul Tennis Europe.

Andrei Radu (15 ani), care nu a cedat niciun set pe tot parcursul săptămânii, s-a impus cu 6-1, 6-0 în fața compatriotului David Cercel (14 ani). Radu bifează astfel al doilea titlu internațional al anului.

În turneul fetelor, Maria Aryanna Mitu (14 ani) a reușit o revenire spectaculoasă în finala disputată împotriva Aliaksandrei Tryhubkina (Belarus, fav.2). După ce a pierdut primul set cu 4-6, Mitu și-a regăsit ritmul și a închis meciul cu 6-1, 6-3. Este al cincilea titlu al sezonului pentru sportiva bucureșteană, dintr-un total de șase finale disputate, performanță care o propulsează pe locul 5 în clasamentul anual Tennis Europe.

Parcursul excelent al sportivilor români s-a reflectat și în probele de dublu, unde au fost înregistrate victorii pe ambele tablouri:

La fete, perechea formată din Maria Sophia Bajdechi / Sandra Ciobică (favorite 2) a câștigat trofeul după un duel intens cu Maria Mitu / Aliaksandra Tryhubkina (favorite 1), scor 5-7, 6-3, 10-7.

La băieți, Rareș Andrei Ionescu / Șerban Rus Apan (favoriți 2) au produs o revenire spectaculoasă în fața favoriților principali David Cercel / Tudor Alexandru Preda, impunându-se în super tiebreak cu scorul de 1-6, 7-5, 10-8.

Atmosfera de la Mamaia a fost apreciată de sportivi și oficiali, inclusiv de Sergiu Vladu, arbitrul principal al competiției și președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRT:

„Un turneu bun, de tradiție în România, cu participare numeroasă, sportivi clasați în prima sută Tennis Europe, atât la fete, cât și la băieți, sportivi din lotul național. O săptămână foarte bună, cu jocuri de calitate și organizare impecabilă, așa cum se întâmplă mereu la Tenis Club IDU Mamaia."

Organizarea a fost, ca de fiecare dată, la înălțime, fiind asigurată de către Alina Idu și Claudia Vasilache.