23.06.2025
Centrul Național de Tenis din cadrul Federației Române de Tenis din București a găzduit, în perioada 16-22 iunie 2025, întrecerile Campionatelor Naționale Individuale Outdoor U10.
La simplu fete s-a impus Anastasia Maria Raia (CSM Timișoara), care a trecut în finală de Teodora Maria Niță (CSU Știința București), scor 4-1, 4-2, pe locul 3 clasându-se Roxana Florian (CSS Văideanu Brașov).
Rareș Șerban (4 For Fun Timișoara) a devenit campion la simplu băieți, după succesul din finală, scor 4-0, 0-4, 10-8 în fața lui Rareș Daioni (CS Cristal Hunedoara). Pe cea de-a treia treaptă a podiumului s-a situat Matei Alexandru Petre (CSS LPS Constanța).
La dubu fete, noile campioane sunt Teodora Maria Niță (CSU Știința București) / Roxana Florian (CS Văideanu Brașov), ele învingându-le în finală pe Teodora Maria Bucura (CS Târgoviște) / Anastasia Maria Raia (CSM Timișoara), cu scorul de 4-1, 4-2.
La dublu băieți, campioni au devenit Tudor Ștefan Enceanu (Cornea Tenis Club) / Matei Alexandru Petre (LPS CSS Constanța), ei câștigând finala cu Radu Andrei Cornea (Cornea Tenis Club)/ Teodor Ioan Șteran (ACS Mătăuașii), scor 1-4, 4-1, 10-5. Pe cea de-a treia treaptă a podiumului s-au clasat Rareș Daioni (CS Cristal Hunedoara) / Rareș Șerban (4 Fun Timișoara).
Directorul acestui Campionat Național a fost Ady Avram, iar Răzvan Enescu a fost arbitru principal.