21.08.2025
O rachetă semnată de Iga Swiatek, campioana de anul acesta de la Wimbledon, va fi premiul cel mare pus în joc în cadrul unui concurs desfășurat pe perioada turneului Tennis Europe Iași Tennis Trophy, rezervat juniorilor sub 16 ani. Ajunsă la cea de a patra ediție, competiția se va desfășura la Baza Sportivă Ciric, având ca partener principal Primăria Municipiului Iași.
”După cum se știe, Iga Swiatek este Brand Ambassador OSHEE, iar reprezentanții OSHEE România ne-au făcut anul acesta o surpriză extrem de plăcută: am lansat împreună un concurs cu premii semnate de marea campioană poloneză. Vor fi acordate trei premii: pe lângă rachetă vor mai putea fi câștigate și două mingi cu autograf, toate cele trei premii venind la pachet și cu câte un kit de produse OSHEE”, a declarat Mihai Andrei, directorul turneului.
Concursul este destinat exclusiv sportivilor prezenți la turneul Iași Tennis Trophy, care se va derula în perioada 21 – 22 septembrie 2025 (calificările), 23 – 27 septembrie 2025 (tabloul principal). Pentru a fi eligibili pentru concurs, aceștia trebuie urmeze patru pași: 1) să se înscrie și să participe la turneu (înscrierile au loc în perioada 28 iulie – 26 august 2025 pe site-ul tenniseurope.org), 2) să urmărească conturile de Instagram @oshee_romania și @iasi_tennis_trophy, 3) să distribuie în story anunțul concursului sau să posteze un story cu o sticlă de OSHEE, etichetând @oshee_romania și @iasi_tennis_trophy și 4) să eticheteze în comentarii prietenii care le înțeleg pasiunea pentru tenis și îi susțin.
Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 22 septembrie 2025. Desemnarea câștigătorilor va fi făcută prin tragere la sorți. Toate premiile sunt însoțite de certificate de autenticitate semnate de echipa campioanei si reprezentanții OSHEE, scrie Iasi Business.
„Suntem onorați să fim partenerii turneului de tenis și să asigurăm hidratarea adecvată de care sportivii participanți au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim. Concursul cu premii semnate de ambasadoarea OSHEE, Iga Swiatek, are menirea să inspire și să motiveze tinerii, să creadă în propriul potențial și să lupte cu determinare pentru visurile lor,” a declarat Andreea Andronache, Marketing Manager OSHEE România.
OSHEE este o companie poloneză, cu o acoperire globală. Lider pe piața băuturilor funcționale (isotonice și ape cu vitamine) în țara de origine, compania este prezentă în 55 de țări de pe 6 continente. OSHEE are o gamă ce totalizează 86 de produse și vânzări care depășesc anual 200 de milioane de produse.
OSHEE este un brand creat pentru persoanele active, pentru care sănătatea, forma fizică, mișcarea, provocările constante și urmărirea tendințelor actuale sunt o pasiune, un stil de viață, precum și baza unei cariere profesionale în diverse discipline sportive.
În România, compania este prezentă din anul 2014, iar din 2024 are un birou de reprezentanță locală. Gama variată de produse, ce include băuturi isotonice, ape cu vitamine și batoane proteice, poate fi găsită pe rafturile marilor magazine și în sălile de fitness.