Sorana Cîrstea a câștigat turneul WTA 250 de la Cleveland

23.08.2025

Sorana Cîrstea (locul 112 WTA) a scris istorie pe terenurile de tenis din Statele Unite. Jucătoarea română, venită din calificări, a câștigat finala turneului WTA 250 de la Cleveland, după două victorii impresionantă, obținute în finală și semifinale.

În semifinale, Cîrstea a trecut cu 6-1, 7-5 de rusoaica Anastasia Zakharova (numărul 100 mondial), reușind să închidă partida în două seturi, după o oră și 34 de minute de joc intens.

În ultimul act, românca de 35 de ani a înfrunta pe Ann Li (SUA, locul 69 WTA), în fața căreia a câştigat repede primul set în 35 de minute cu 6-2. În setul al doilea Sorana a condus cu 3-1 şi 4-2, iar la 5-3 a ratat trei mingi de meci, Ann Li apropiindu-se la 5-4. Sorana a câştigat pe propriul serviciu şi, după un meci de o oră şi 26 de minute, a cucerit trofeul. Scor final: 6-2, 6-4.

Pentru Sorana Cîrstea, aceasta a fost a șaptea finală WTA a carierei, bilanțul său ajungând acum la trei trofee, după cele de la Tașkent (2008) și Istanbul (2021).