19.09.2025
La inițiativa primarului Sectorului 1, George Tuță, voluntarii din cadrul Primăriei Sectorului 1, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor Estoniei, Lituaniei, Norvegiei, Suediei, Danemarcei și Finlandei, au participat la o amplă acțiune de curățenie în zona Parcului Operei, la care Federația Română de Tenis a fost reprezentată de către Președintele George Cosac, însoțit de angajați ai FRT.
Evenimentul a reunit aproximativ 30 de participanți, care au contribuit la igienizarea și ecologizarea spațiului, pregătind terenul pentru refacerea clubului Doherty - un obiectiv ce urmează să fie redat comunității.
„Este un exemplu de solidaritate și responsabilitate comună. Prin implicarea directă a ambasadelor și a voluntarilor, arătăm că grija pentru mediu și spațiile publice ne privește pe toți. Împreună, reușim să redăm cetățenilor un parc curat și prietenos", a declarat Președintele FRT, George Cosac.
Acțiunea se înscrie în programul mai amplu de revitalizare a spațiilor verzi și comunitare din Sectorul 1, care vizează nu doar curățenia și întreținerea parcurilor, ci și reactivarea unor obiective culturale și de agrement, precum clubul Doherty.