21.03.2012
Federatia Romana de Tenis impreuna cu Centrul National de Formare si Perfectionare a Antrenorilor a organizat in ziua de sambata 17 martie 2012 primul Curs Regional de Perfectionare a Antrenorilor in zona Transilvaniei. Desfasurat in Cluj Napoca, la Tenis Club Cluj, evenimentul a adunat peste 40 de antrenori, preparatori fizici si persoane interesate din Cluj si diferite orase arondate precum: Oradea, Zalau, Tg Mures, Timisoara, Medias.
Prezenta si interesul manifestat au fost apreciate de catre colectivul lectorilor: Alexandru Pop Moldovan - Membru in Colegiul antrenorilor (Tenis 10), Sever Dron - Capitan Cupa Federatiei, Petru Merghes - Antrenor / kinetoterapeut (Timisoara), Ovidiu Popescu - Antrenor federal coordonator, Bogdan Sturzu - Antrenor (Oradea), Eugen Ganescu - Coordonator comisii federale, Antonio Gaspar - Vicepresedinte al Colegiului antrenorilor, Catalin Ciucu - Preparator fizic (Medias), Cezar Honceriu - Lector univ. dr. (Univ. A. I. Cuza Iasi - FEFS) si Theodor Cercel - Antrenor federal pregatire fizica.
"Cluj Napoca va ramane un reper ce deschide noi oportunitati privind comunicarea si transmiterea informatiei specifice catre antrenori. Astfel de actiuni aduc informatiile de specialitate mai aproape de toti cei care, din diferite motive, nu reusesc sa le acceseze si creeaza cadrul normal de care orice specialist are nevoie pentru a progresa. Sper ca in perioada urmatoare, impreuna si cu ceilalti colegi din cadrul federatiei sau din tara, sa reusim sa impingem cat mai mult acest flux continuu de educare si perfectionare a antrenorilor, asteptand totodata, cu fiecare zi ce trece si urmatoarea intalnire asemanatoare." - Ovidiu Popescu, Antrenor federal coordonator si lector.
In cadrul cursului au fost abordate in special teme cu caracter practic ce au vizat segmentul de Tenis 10, segmentul de pregatire fizica si kinetoterapie, tehnica si tactica din jocul de simplu si in special jocul de dublu, precum si sesiuni deschise despre comunicare, "footwork" specific si informatii asupra calendarului national si proiectelor federale.
De asemenea, partenerii Head, Babolat si Isostar, au facut cunoscute audientei unele dintre cele mai noi echipamente de joc si respectiv, tehnologii de hidratare destinate practicarii tenisului la standarde inalte. Intersport, magazinul oficial al FRT, prin intermediul retelei sale nationale, s-a alaturat de asemenea seriei de actiuni incepute acum.
Un videoclipul oferit de catre un amator si care prezinta cateva secvente din sesiunea de la Cluj poate fi urmarit printr-un click aici.
