Sorana Cîrstea - Ana Ivanovici, în primul meci al întâlnirii România - Serbia

18.04.2014

În urma tragerii la sorţi s-a stabilit ca Sorana Cîrstea, numărul 27 WTA, să joace împotriva Anei Ivanovici, locul 12 mondial, sâmbătă, în primul meci al întâlnirii dintre România şi Serbia, contând pentru play-off-ul celei de-a doua Grupe Mondiale a Fed Cup, de la Arenele BNR din Bucureşti. Tot sâmbătă va avea loc şi meciul dintre Simona Halep, locul 5 WTA, şi Bojana Jovanovski, numărul 39 WTA. Duminică vor avea loc meciurile de simplu Simona Halep - Ana Ivanovici şi Sorana Cîrstea - Bojana Jovanovski, precum şi partida de dublu Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu - Jovana Jaksici/Nina Stojanovici. Echipa care va câştiga întâlnirea de la Arenele BNR va accede în a doua Grupă Mondială.

Sâmbătă, începând cu ora 12:00
Sorana Cirstea - Ana Ivanovic
Simona Halep - Bojana Jovanovski

Duminică, începând cu ora 12:00
Simona Halep - Ana Ivanovic
Sorana Cirstea - Bojana Jovanovski
Irina Begu / Monica Niculescu - Jovana Jaksic / Nina Stojanovic

Declaraţii după tragerea la sorţi:

"Sunt bucuroasă că o sa joc un meci important pentru ţara noastră. Sper sa câştig, deşi am emotii. Sper să fie un meci frumos şi lumea să vină să ne susţină", a declarat Simona Halep.

"Nu are relevanţă ordinea meciurilor. Voi încerca să punctul, să începem cu dreptul. Sper să avem un public numeros, să ne sustina. Voi incerca sa dau tot ce pot şi să aduc primul punct României", a spus Sorana Cîrstea.

"Ne avantajează ordinea meciurilor, dar pentru noi nu contează pre mult. Fetele sunt determinate să dea tot ceea ce e mai bun, să joace la capacitate maximă. Echipa României are o tenacitate aparte", a declarat căpitanul nejucător Alina Tecşor.

"Cred că va juca Ana Ivanovici la dublu. O să dau tot ceea ce mai bun în mine", a declarat Monica Niculescu.

"Sunt liniştită, nu contează ordinea meciurilor", a spus Irina Begu.

Tragerea la sorţi de la hotel Intercontinental a fost efectuată de secretarul de stat în MTS Carmen Tocală. De asemenea,la festivitate au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele FR Tenis, George Cosac preşedintele ITF, Francesco Ricci Bitti, supevizorul ITF Norbert Peick, Virginia Ruzici şi preşedintele de onoare al federaţiei din Serbia, Slobodan Zivojinovic.