Andrei Pavel despre întâlnirea România-Suedia din Cupa Davis:

09.09.2014

Echipa României și echipa Suediei au susținut, marți, prima conferință de presă de dinaintea întâlnirii de Cupa Davis România-Suedia. Partida contează pentru Play-Off turul 1, Grupa I, Zona Euro-Africană și va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2014, la Arenele BNR din București.

Echipa României:

Andrei Pavel: Fiecare meci în Cupa Davis este unul dificil. Însă, avem cei mai buni jucători ai României la ora actuală, iar faptul că jucăm acasă este un alt avantaj pentru noi. Obiectivul nostru este să câștigăm. Dacă vom câștiga în două zile, ar fi minunat. Trebuie să câştigăm acest meci şi vom da tot ce se poate. Suedezii, pentru că au o echipă nouă și joacă în deplasare, vor veni mai relaxați iar asta îi poate face periculoși.

Avem trei juniori la antrenamente și ne bucurăm să îi avem alături și pe ei. Sperăm ca ei să joace cât mai multe meciuri în ATP pentru a se alătura echipei cât mai curând.

Adrian Ungur:Vor fi niște meciuri foarte importante și doresc să joc cât mai bine și să aduc punctele necesare echipei.

Marius Copil: Eu am mai jucat cu jucătorul suedez Elias Ymer și îi știu bine jocul. M-am pregătit mult în ultimele săptămâni și la Brașov, iar acum sunt 100% pregătit.

Horia Tecău: Ne dorim să rămânem în Grupa I. Avem echipa pentru a rămâne și ne dorim ca anul viitor să ducem o campanie bună pentru Grupa Mondială. Cunosc foarte bine jucătorii de la dublu și cred că suprafața mai lentă va fi în avantajul nostru la fel și susținerea publicului.

Florin Mergea: Mă bucur să mă aflu aici, alături de echipă, și cred că acesta este rezultatul ultimului an de muncă.

Declarații Suedia

Fredrik Rosengren: Cunoștem jucătorii români destul de bine. Îi vedem des în turneele ATP. Pe hârtie, echipa gazdă este favorită, însă noi încercăm să ne pregătim cât putem de bine și suntem încrezători în șansele nostre. Am ales deja jucătorii ce vor juca meciurile de simplu. Aceștia vor fi Ymer si Lindell.

Ne concentrăm pe meciurile acestea și nu ne gândim prea mult la clasamente. Încercăm să mucim cât mai mult pentru a ne pregăti.

Robert Lindsted este unul din cei mai buni jucători din lume, dar accidentarea lui a oferit oportunitatea unor jucători mai tineri să joace.

 Elias Ymer: Sunt la a doua sesiune de Cupa Davis. M-am simțit foarte bine și cred că oricine trebuie să înceapă de undeva. Am mai jucat în România și m-am simțit foarte bine. Sper ca și în meciurile acestea să mă descurc cât mai bine.

 

Întâlnirea dintre România şi Suedia va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2014, pe Arena Centrală din cadrul complexului Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate vineri, 12 septembrie, meciul de dublu se va juca sâmbătă, 13 septembrie, iar duminică, 14 septembrie, se vor disputa celelalte două meciuri de simplu.

Echipa care va câştiga întâlnirea va rămâne în Grupa I, Zona Euro/Africană, iar echipa care va pierde va juca barajul pentru menţinerea în Grupa I cu Letonia sau Austria.