La o săptămână înainte de a sărbători cei 17 ani, Gabriela Elena Ruse ocupă primul loc în clasamentul U 18, din România. Dar, drumul până aici nu a fost numai lapte și miere, chiar dacă situația financiară era asigurată. De părinți. Drumul Gabrielei în tenis a ținut, în cea mai mare parte, de ambiție, determinare și multă-multă muncă. De a-și demonstra sieși că alegerea făcută la 7 ani, între cântat și tenis, nu a fost una greșită. Gabi nu este copilul împins de la spate de părinți pentru a fi cea mai bună, deși provine dintr-o familie de sportivi, cu tatăl fost jucător de fotbal în Liga I, iar mama fostă gimnastă. ”Tata nici acum nu știe să țină scorul la tenis. El mi-a spus mereu: dacă îți place, du-te și joacă de plăcere, dar la fel de bine ai putea face și altceva.”

Gabi nu a fost copilul talentat pe care pariezi din prima clipă de cum îl vezi. ”La început, nu eram bună. Mă băteau toți”, spune Gabi, acum, cu zâmbet nostalgic. A vrut să renunțe din această cauză, la vârsta de 11 ani. Dar un antrenor tânăr, Andrei Hanghiuc, a întors-o din drum. I-a explicat că, să pierzi face parte din joc. Totul este de cum privești lucrurile și trebuie să înveți din înfrângeri pentru că ele te determină să fii mai bun data viitoare. ”Timp de 3 ani, m-am antrenat alături de Andrei, care mi-a devenit apoi ca un frate”, adaugă jucătoarea română.

Dar, cel care a adus-o la stadiul de performanță a fost antrenorul Dan Manciu, cu care a lucrat de la vârsta de 13 ani până acum câteva luni. ”El m-a șlefuit în ceea ce este jocul meu astăzi. A fost de la început o chimie între noi , ca elev-antrenor”. De pe locul 20 în clasamentul național, Gabi a devenit, la 14 ani, dublă campioană națională, la simplu și la dublu.  De acolo, a început un șir lung de victorii. În urmă cu 2 ani, a câștigat Masters-ul de 18 ani la doar 15 ani, unde a învins campioană europeană și vicecampioană și și-a apărat cu succes titlurile la naționale. ”Încet-încet am ajuns prima la categoria mea de vârstă”. A urmat un pas normal în cariera unui jucător de tenis: ”La 15 ani am început să joc ITF-uri. Primul meu ITF a fost în Maroc pentru că nu aveam puncte și nu intram la concursuri. Afost un concurs cu mari emoții, cu plânsete, fiind unul dintre puținele meciuri în care am plâns, dar din calificări am ajuns până în semifinale”, își amintește Gabi.

Semifinale la Wimbledon, optimi la Roland Garros și la spital la US Open

Anul 2014 a fost anul în care Gabriela Ruse a făcut cunoștință cu Grand Slam-urile. „Primul meu Grand Slam a fost de pomină. L-am jucat anul acesta, la Roland Garros. Am intrat ca alternates pe tabloul de calificări. Aveam niște emoții mai mari ca mine. Era primul turneu de acest gen, și primul turneu  fără mama, fanul meu nr. 1. Primul meci l-am avut cu o indiancă. Nici nu puteam sta în picioare de emoții. Am căzut de vreo 5 ori. Mă uitam la adidași, credeam că ei sunt de vină. Dar, nu. Nu mă puteam stăpâni deloc și m-am văzut condusă cu 5-0. M-am dus pe bancă, mi-am pus apă în cap, mi-am dat două palme și mi-am spus: ”nu se poate să vii până aici și să îți bați joc de tine. Trezește-te!”. Din acel moment, adversara mea nu a mai luat niciun game. Am câștigat meciul cu 7-5, 6-0”, povestește Gabriela, care s-a calificat și pe tabloul principal și s-a oprit apoi în optimile de finală.

 Înainte de Wimbledon, pentru a se acomoda cu iarba, jucătoarea română a participat la turneul de la Hampton, unde a pierdut în primul tur. ”M-am decis atunci să mă antrenez de 4-5 ori pe zi ca să îmi dau seama cum funcționează”. Așa a și făcut toată săptămâna înaintea Marelui Șlem. Apoi a pornit încrezătoare spre terenurile de la All England Lawn Tennis and Croquet Club, unde a învins toate adversarele sale până în semifinale: ”Atunci mi-am dat seama de două lucruri: că jocul meu este pe calea cea bună și nu este atât de departe de cel pe care îl fac celelalte jucătoare, iar ceea ce este cu adevărat important este cum te încălzești înainte de meci și cum te refaci după meci. Fizioterapeuții de la Wimbledon mi-au făcut cea mai bună încălzire înainte de meciuri”. 

 Cu jocul din ce în ce mai bun, cu o mai mare încredere în sine și o atitudine de învingătoare, Gabi și-a continuat apoi drumul la turneele din SUA: la Washinghton a ajuns până în finală, iar la Open-ul canadian a câștigat marele trofeu. ”Exact cum am terminat finala în Canada, aveam bagajele deja pregătite, am luat avionul spre New York, să particip la US Open. În Canada erau 15 grade maxim, iar la New York era cel puțin 38 grade și umiditate peste 90%. Am ajuns, m-am culcat și a doua zi, la ora 11:00, am avut meci. Nici nu știam pe ce lume sunt. Am dat de mai multe ori pe lângă minge, am căzut pe teren, am abandonat meciul și am ajuns la spital. Fuseseră câteva săptămâni în care am jucat încontinuu și organismul meu cedase”, povestește Gabi. Dar nu s-a oprit. Săptămânile ce au urmat a găsit-o la startul altor turnee americane. ”Știi cum e senzația când ai în mână o carte bună și nu poți să o lași până nu o termini?! Așa eram eu să intru pe teren....”, spune Gabi despre pasiunea sa, despre viața sa, tenisul.

Au urmat apoi Campionatele Naționale și o pauză de la turnee, dar de antrenamente intense de 2 săptămâni. Pentru că maratonul turneelor din sezonul 2014 încă nu s-a încheiat: urmează două ITF-Pro-uri în Turcia și apoi ia din nou drumul SUA, unde o va întâlni pe Ana Ivanovic, jucătoarea cu care împarte aceeași zi de naștere, iar în SUA vor avea împreună o prezentare.

Rezultatele de anul acesta au urcat-o pe Gabriela Ruse de pe poziția 500 până pe locul 13 ITF. ”Înainte de Roland Garros, eram locul 64, după Wimbledon ocupam poziția 18 și după turneele din America, am ajuns pe locul 13”, spune Gabriela, care a devenit anul acesta și vicecampioană europeană alături de colegele de la Națională, Ioana Ducu și Ioana Roșca.

În 2015, Gabi țintește turneele din lumea senioarelor. Iar noile rezultate care o așteaptă și le susține prin ambiție, orele de muncă pe teren și în sala de forță, dar mai ales prin noua echipă pe care și-a ales-o din această toamnă: Adrian Cruciat, Artimon Efremov și Adrian Gavrilă.

Cea mai bună prietenă, oglinda

”În tenis, prieteniile adevărate sunt rare”, spune Gabriela. Are prietene cu care se salută, cu care joacă la dublu, cu care discută despre tenis și program, dar despre ce simte, despre problemele personale își vorbește sieși: în oglindă. ”Mama mi-a spus odată că nici chiar ea care mă cunoaște cel mai bine s-ar putea să nu mă înțeleagă în problemele mele. De aceea, cel mai bine este să vorbesc eu cu mine însămi, în fața oglinzii și să găsesc cele mai bune soluții. Și așa fac”, povestește multipla campioană națională. ”De aceea, toate rezultatele pe care le-am făcut până acum au fost făcute pe deciziile mele. Dacă eu simt că pot să mai joc încă un turneu, continuu; în același timp, dacă eu simt că azi nu trebuie să fac niciun antrenament, atunci nu fac. Dar înainte de a lua o decizie, cântăresc dacă e bine pentru că nu vreau să-mi bat joc de mine și de cei 12 ani de jucat tenis”, adaugă Gabi. 

 A făcut parte din trupa Allegretto

Înainte de a începe serios  tenisul, Gabi a încercat mai multe activități, printre care olărit, cântat, pictură, dans și tenis. ”Aveam 4 ani și jumătate. Mama m-a dus la mai multe activități și mi-a zis, experimentează și vezi ce îți place mai mult.  M-am dus la pictură și îmi plăcea mult-mult să pictez. Dar, când a venit mama să mă ia, doamna profesor i-a zis mamei: ”luați-o de aici că nu are niciun talent!”. Olăritul nu prea îmi plăcea mie, la dans eram talentată, dar nu prea îmi plăcea mie. Astfel că, în finală trebuia să aleg între cântat și tenis. Aveam o voce foarte bună. Am fost în trupa Alegretto cu care am participat la multe concursuri ”, povestește jucătoarea română de tenis.

La 7 ani, când a venit vremea să meargă și la școală, a fost pusă de părinți să aleagă între cele două activități: tenis sau cântat. ”Am ales prima variantă deoarece nu aveam starea să stau ore întregi pe scaun să fac vocalize”. Și așa a început aventura care se numește tenis.

 Gabriela Elena Ruse

Data Nașterii: 06.11.1997

Lovitura preferată: Reverul

Suprafața preferată: Rapidă (hard, iarbă, parchet, linoleum)

Antrenori: Adrian Cruciat, Artimon Efremov, Adrian Gavrilă

Clasa a XI-a, Liceul cu Program Sportiv, Mircea Eliade

Visul ei: ”Îmi doresc să ajung cea mai bună jucătoare a lumii, să intru în cartea recordurilor”.