Componența loturilor naționale U12, după selecția națională de toamnă organizată de FRT

17.10.2016

Federația Română de Tenis a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, selecția națională de toamnă pentru copiii de 11 ani, viitorii componenți ai loturilor naționale U12 de fete și băieți, selecție organizată de antrenorii federali Radu Bădin și Cătălin Micula.

Șase dintre cele mai bune jucătoare de 11 ani din acest moment, primele șase clasate în turneul desfășurat la Centrul Național de Tenis din cadrul Federației Române de Tenis, respectiv Popa Maria Sara, Ionescu Iulia, Ciobica Sofia, Gae Mara, Puiac Alexia și Secară Ioana, au fost incluse în lot. Acestora li se adaugă Mărginean Alexia, campioană naţională 10 ani şi locul 1 în clasament, și Bertea Elena, vicecampioană naţională 10 ani şi locul 2 în clasament.

La băieți, după turneul de calificare, cinci jucători și-au câștigat locul din lotul național, respectiv Manu David (CSM Craiova), Coman Mihai Alexandru (CSM Craiova), Guna Robert Ionuţ (CSM Craiova), Gheorghe David Alexandru (AS Tenis Club Bucureşti), Onofrei Matei Cristian (TC Venus Brăila), iar lor li se adaugă și cei mai buni trei jucători de la categoria U10, adică Ştirbu Teodor Călin (TC Stănică Craiova), Popovici Tudor Narcis (ACT Alba-Cugir) și Ţurcanu Radu David (AS CS AS Club Politehnica).

Luni, la sediul CNT, au început testările fizice obligatorii pentru totți componenții loturilor naționale.

TABLOU FINAL 11 ANI MASCULIN

TABLOU FINAL 11 ANI FEMININ