Simona Halep, după meciul cu Keys: ”Îmi place aici. Vreau să câștig și următoarele meciuri”

23.10.2016

Simona Halep a învins-o ușor pe americanca Madison Keys în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor, cu 6-2, 6-4, iar după acest meci a declarat: ”Ştiam că este greu să joci împotriva lui Madison, pentru că dă totul pe teren. E greu să joci la un nivel ridicat tot timpul, a trebuit să ajustez mai tot meciul, să stau bine pe picioare şi mă bucur că m-am adaptat. Ştiu că acest turneu este special pentru toată lumea şi, mai ales, pentru mine. Îmi aduc aminte de meciul cu Serena, din 2014, când toată lumea m-a sprijinit aici la Singapore. Îmi place să joc aici. Voi încerca să fiu la cel mai înalt nivel şi în următoarele partide şi să le câştig".

Următorul meci al Simonei va avea loc marți, de la ora 14.30, ora României, adversară urmând a-i fi lidera clasamentului mondial, Angelique Kerber, din Germania.