Turneul ITF Junior de Grad 2 de la Mediaș, dominat de români: Georgia Crăciun și Bogdan Pavel, campioni în probele de simplu

01.05.2017

"41st Medias-sen-Sibiu Junior ITF Tournament", unul dintre cele mai puternice turnee organizate în România, turneu de Grad 2 pentru jucătorii U18, a fost dominat în acest an de români, prezenți în trei din cele patru finale. Mai mult, cele două finale de simplu, fete și băieți, au fost 100% românești.

Astfel, finala de simplu a fetelor le-a adus față în față pe două dintre cele mai talentate jucătoare din noua generație, Georgia Crăciun și Mihaela Mărculescu. Finala de la Mediaș a fost câștigată de Georgia, cap de serie nr. 7, care a dispus cu 6-2, 5-7, 6-0 de favorita principală a acestui turneu, Mihaela Mărculescu.

Finala de simplu a băieților, încheiată, de asemenea cu victoria favoritului nr. 7 împotriva favoritului nr. 1, a fost mult mai disputată. Bogdan Pavel a avut nevoie de trei seturi lungi, 5-7, 6-4, 7-5 pentru a-l învinge de Vlad Dancu.

În cea de-a treia finală cu români, dublu băieți, perechea format din românul Ștefan Paloși și britanicul Max Stewart, favorite cu nr. 2, s-a impus cu 2-6, 6-2, 10-4 împotriva favoriților 4, brazilienii Christian Oliveira și Gilbert Soares Klier Junior.

Singura finală fără vreun reprezentant al României pe teren, cea de dublu fete, a fost câștigată de rusoaicele Natalia Boltinskaya și Ekaterina Vishnevskaya, favorite cu nr. 3, care cu dispus cu 6-3, 3-6, 10-8 de Vitoria Okuyama(BRA)/Nathalia Wolf Gasparin(BRA), favoritele cu nr. 2.

În ceea ce-i privește pe jucătorii români prezenți pe tablourile principal sunt de remarcat evoluțiile reușite de Denise Stoica, care a jucat semifinale la simplu fete, Ioan Abrudan ,  semifinale la simplu băieți, precum și perechile Georgia Crăciun / Mihaela Mărculescu, Selma Cadâr(ROU)/ Selin Ovunc și Adrian Boitan/Vlad Dancu, toți semifinaliști la dublu.