Simona Halep este REGINA tenisului mondial: Campioană la Roland Garros și nr. 1 WTA. Acum 40 de ani cea mai bună la Paris era Virginia Ruzici

09.06.2018

Simona Halep are lumea la picioare: este noua campioană de la Roland Garros, după ce a câștigat cea de-a treia finală jucată pe zgura pariziană. A pierdut în 2014 și 2017, dar pentru Simona a venit și momentul de glorie. 

Adversara ei din finală, americanca Sloane Stephens, cap de serie nr. 10 la acest al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, a făcut un meci foarte bun, care i-a surprins chiar și pe specialiști.

Primul set al finalei, câștigat de Sloane cu 6-3, a fost decis de un singur break, iar Simona, care a avut o singură șansă de a-și recupera serviciul pierdut, la 5-3 pentru americancă, a pierdut trei puncte la rând și primul set.

.

Setul secund a început cu un nou break pentru Sloane, care s-a distanțat la 2-0, dar acesta este momentul în care Simona revine în set, cu o serie de patru game-uri care duc scorul la 4-2 în favoarea compatrioatei noastre. Nu este, însă, suficient, pentru că vine un nou scurt-circuit, Sloane recuperează break-ul, își câștigă și serviciul și se face 4-4. Doar că Simona, împinsă de sute de voci din tribune, joacă magistral, își face serviciul cu un joc solid, și, la prima minge de set, dă lovitura: 6-4 pentru româncă și avem set decisiv 

Unul fără istoric, pentru că, dezlănțuită, Simona Halep câștigă șase din următoarele șapte game-uri, se impune cu 3-6, 6-4, 6-3 și ridică trofeul de la Roland Garros, primul de Grand Slam, și cel mai important al carierei sale.

După aceasta fabuloasă victorie, de departea cea mai valoroasă a carierei, Simona Halep avea să declare: "Vreau să vă mulţumesc tuturor. A fost minunat. În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraş special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei".

Simona este prima jucătoare din România care câștigă turneul de Grand Slam de la Paris, la 40 de ani de la performanța din 1978, când Virginia Ruzici se impunea în Franța, iar acest trofeu o impune pe Simona drept cea mai bună jucătoare din România din toate timpurile și, după acest triumf, nu regina zgurei, ci chiar REGINA TENISULUI MONDIAL.