Simona Halep, campioana de la Roland Garros, primită luni, de conducerea FRT, la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional ”Henri Coandă”

10.06.2018

Federația Română de Tenis o felicită pe Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume, pentru titlul de campioană la Roland Garros - primul pentru tenisul românesc la 40 de ani distanță de cel cucerit în 1978 de Virginia Ruzici - perfomanță care a pus România pe un loc special în istoria tenisului mondial. 

Federația Română de Tenis ține să mulțumească Simonei Halep pentru acest moment, unic în istoria tenisului românesc - campioana de la Roland Garros fiind și lidera WTA - și anunță mass-media, precum și milioanele de suporteri care o iubesc pe Simona Halep și care susțin tenisul românesc , că marea noastră campioană revine în România luni, 11 iunie, cu cursa Tarom care ajunge la ora 16.15, urmând a fi întâmpinată de președintele FRT, domnul George Cosac, precum și de ceilalți membri ai Comitetului Director al FRT, ca o veritabilă personalitate, la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional "Henri Coandă".

Comitetul Director al Federației Române de Tenis