AS Club Politehnica București a câștigat CNIED U14. Podiumul, completat de Tenis Club București și CSS Ploiești

12.09.2018

Ediția 2018 a Campionatului Național Intercluburi pe Echipe de Dublu U14, organizat de Federația Română de Tenis, la Centrul Național de Tenis, s-a bucurat de participarea celor mai valoroase echipe din țară, mulți dintre jucătorii înscriși în competiție fiind componenți ai loturilor naționale.

AS Club Politehnica București - Alexia Shara Iancu, Theodora Stăncescu, Erin Albescu și Tudor Narcis Popovici, căpitan-nejucător, Sebastian Stoica - a câștigat cu 2-1 finala dsputată împotriva echipei 1 a celor de la Tenis Club București - Iris Neacșu, Sonia Lukacs, David Gheroghe și Bogdan Precupescu, căpitan-nejucător, Florin Colibășanu.

La fel de echilibrat a fost și meciul pentru medaliile de bronz, cel în care CSS Ploiești a trecut de echipa a doua a celor de la Tenis Club București. Echipa din Ploiești, formată din Irina Ioana Iurea, Sabina Maria Iurea, Iulia Tudoran, Florentin Scarlat, Mihai Marin (protocol Unirea Urlați) și Iustin Daniel Chilan, căpitan nejucător fiind Claudia Vlădoiu, s-a impus cu 2-1 în fața celor de la TCB, respectiv Ioana Alexandrescu, Alexandra Fartescu, Radu Florea și David Moldoveanu, căpitanul-nejucător fiind Cristian Ioniță.

REZULTATE FINALE PE SITE-ul WWW.FRT.RO