Cupa Davis: Tragere la sorți – 31 ianuarie 2013
 

Sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca a găzduit astăzi tragerea la sorți pentru meciurile din cadrul întâlnirii România – Danemarca, programată în 1-3 februarie, în cadrul primului tur al Grupei I Euro-Africane din Cupa Davis. Declarații: “Aș vrea să felicit Federația Română de Tenis pentru felul în care a organizat această întâlnire, în același timp aș vrea să salut generozitatea autorităților din Cluj-Napoca pentru modul cum ne-au primit aici”, a declarat Fabrice Chouquet, aribtrul întâlnirii dintre cele două reprezentative. “Pentru noi contează prea puțin cine va juca primul. Ordinea meciurilor nu contează, important e jocul nostru”, a declarat Kenneth Carlsen, căpitanul nejucător al danezilor. “Marius Copil e mult mai bine clasat, va juca în fața propriilor suporteri. În mod cert nu sunt favorit, dar în același timp va fi un meci special și-l voi trata cu seriozitate. Cred că pot să câștig, dar nu mă consider favorit”, a declarat jucătorul danez Frederik Nielsen “Voi trata meciul de mâine cu foarte mare seriozitate. Nu știu cum joacă Pedersen, dar voi face tot posibil să câștig încă din prima zi”, a declarat Adrian Ungur. “Am înțeles că va fi mai multă lume în sală decât la meciul cu Finlanda. Acest lucru ne bucur[ foarte mult și vă așteptăm alături de noi”, a declarat Marius Copil. “Tratăm fiecare meci din Cupa Davis cu seriozitate maximă și încercăm să câștigăm fiecare punct. Mi-am luat revanșa în fața lui Nielsen la Turneul Campionilor, dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc să-l înving și sâmbătă”, a declarat Horia Tecău. Programul meciurilor Vineri, 1 februarie, începând cu ora 13.00: Meci 1 – Marius Copil vs Frederik Nielsen Meci 2 – Adrian Ungur vs Martin Pedersen Sâmbătă, 2 februarie, începând cu ora 15.00: Meci de dublu – Horia Tecău/Florin Mergea vs. Frederik Nielsen/Thomas Kromann Duminică, 3 februarie, începând cu ora 13.00: Meci 1 – Adrian Ungur vs Frederik Nielsen Meci 2 – Marius Copil vs Martin Pedersen