Echipa de Cupa Davis a Romaniei
 
Dupa trei zile de adaptare, starea de spirit este foarte buna, coeziunea echipei si intrarea in ritmul de meci fiind doua obiective pe care Alexandru Luncanu, Darius Bragusi, Florin Mergea si Andrei Daescu impreuna cu capitanul nejucator Ciprian Porumb, reusesc sa le atinga.

Intreg staff-ul este conectat la tot ceea ce se intampla cu cei patru jucatori, straduindu-se sa optimizeze starea fizica si mentala a acestora, toti raspunzand pozitiv atat stimulilor de antrenament cat si celor de refacere.

Tanara noastra echipa este motivata si depune tot efortul in aceste zile de pregatire, programul fixat impreuna cu capitanul Ciprian Porumb fiind extrem de incarcat.

Luni si marti au avut antrenament atat dimineata cat si dupa amiaza, pentru ca seara sa se destinda vizitand centrul Amsterdamului, unde au luat cu totii masa.

Miercuri au fost planificate de asemenea doua antrenamente, un “pre-draw press conference”, un meeting al capitanilor, iar seara cina oficiala. Sala in care se va disputa meciul este de dimensiuni destul de mici… se pare insa, ca presiunea meciului apasa destul de greu pe umerii adversarilor nostri, de vreme ce aproape 200 din locurile disponibile in tribune, vor fi ocupate de studenti adusi de organizatorii olandezi pentru a-si sustine echipa.

Pentru Florin Mergea, cel mai experimentat dintre ai nostri, posibila atmosfera ostila nu ii va fi straina, iar alaturi de Alexandru Luncanu, care se simte incarcat pozitiv in asemenea situatii de adversitate, vor trage cu siguranta intreaga echipa inante, depasind momentele dificile ce se vor ivi.

Suprafata de joc este rapida, saritura mingii nefiind foarte inalta. Acest aspect este considerat un avantaj in sanul echipei noastre, tinand seama de inaltimea destul de mare a adversarilor, care pot avea dificultati in coordonare si in deplasare pe o asemenea suprafata. Asadar, returul de serviciu a baietilor nostri va trebui sa functioneze cat mai bine!

Hai Romania!